Întâlniri teatrale

n data de 7 iunie 2025 a avut loc la sediul Clubului Copiilor „Spiru Haret”, Bârlad, a treia ediţie a Întâlnirilor teatrale, ocazie cu care micii actori înscrişi la Cercul de teatru au ţinut o lecţie demonstrativă şi de evaluare în acelaşi timp.
Am realizat bilanţul muncii de peste an, constând în premii obţinute la diferite concursuri organizate de Palatele şi Cluburile Copiilor din ţară, la care au participat şi au trăit altfel de emoţii alături de părinţi, bunici şi colegi. Poate mai intense decât pe scenă.
S-a subliniat importanţa studierii artei teatrale în dezvoltarea copiilor, Atelierul de teatru fiind unul dintre puţinele locuri în care elevul se poate simţi liber să se exprime şi să se manifeste cât se poate de creativ, utilizându-şi la maxim energia şi puterea creatoare. A fi preocupat de teatru presupune un for interior bogat şi a avea un spirit curios. Această artă permite explorări, descoperiri, experimente şi expresia personalităţii mai mult ca oricare alta.
Exersarea exprimării în contexte variate, prin sensibilizarea în faţa frumosului şi a obiectelor cu valoare artistică, prin exersarea cunoaşterii de sine şi a celorlalti, din mediul apropiat presupun dezvoltarea personală. Copiii învaţă, prin metode adecvate vârstei, ceea ce le este necesar pentru dezvoltarea armonioasă şi pentru a face faţă cu succes cerinţelor din diversele medii/situaţii în care aceştia se găsesc.
S-a prezentat Capra cu trei iezi, după Ion Creangă şi elevii Şcolii Gimnaziale de Arte, „N.N. Tonitza”, care au urmat cursul de teatru coordonat de prof. Artene Eliza, au susţinut piesa „Ariciul înţelept”, de Vladimir Colin.
Mulţumim tuturor pentru implicare şi susţinere! Felicitări!