Profesionalizarea carierei didacte

In perioada 1-8 Martie 2023, elevii de la Cercul de Chimie Experimentală-Protecția Mediului, din cadrul Clubului Copiilor Huși, jud. Vaslui, coordonați de doamna profesor Mik Mihaela Evelina au organizat o expoziție de mărțișoare confecționate din materiale ecologice.

Activitatea ,,Călătorie în viața Sfinților” face parte din proiectul ,,Glas de Copil, Icoană și Har”, ediția a IV-a, fiind foarte apreciată de elevii de la Clubul Copiilor ,,Spiru Haret” Bârlad care frecventează Cercul de Pictură-Desen. Activitatea a fost desfășurată în data de 5 Martie 2023 la Episcopia Hușilor în Duminica Ortodoxiei , în prima duminică din Postul mare, cu binecuvântarea Preasfințitului Părintre Ignatie, Episcopul Hușilor. Fiind deja al II-lea an consecutiv de când particip cu elevii la Episcopia Hușilor, această activitate are ca scop ca fiecare copil să facă o călătorie în viața sfinților prin realizarea unei icoane pe lemn, sticlă sau mozaic. Copiii au fost coordonați de doamna profesoară Raluca Dănăilă, care au început această călătorie prin a învăța câteva lucruri frumoase despre viața sfinților, apoi au fost îndemnați să-și aleagă un sfânt pe care să-l picteze, dar în același timp să învețe câteva lucruri folositoare despre viața acestuia.








ORGANIZATOR:
CLUBUL COPIILOR „SPIRU HARET” BÂRLAD
CERCUL FOTO-CINECLUB
PROF. CRENGUȚA GÎTIN








































Elevii Cercului Foto-Cineclub de la Clubul Copiilor ,,Spiru Haret” Bârlad au sărbătorit astăzi ,,Ziua Eminescu și Ziua Culturii Naționale în România”, celebrând 173 de ani de la nașterea marelui poet. Aceștia au realizat colaje fotografice digitale și au participat la un concurs ce a constat în completarea unor propoziții lacunare, formarea de cuvinte noi cu literele care formează numele ,,Mihai Eminescu” și exerciții de corespondență conținând date importante din viața acestuia.
PROF. GÎTIN CRENGUTA



În data de 17.12.2022 s-a desfășurat la Clubul Copiilor Huși Carnavalul 2022. Această activitate a început cu un colaj de colinde realizat de elevii de la cercul de Muzică îndrumați de d-l prof. Vizureanu Ovidiu în colaborare cu d-na prof. Vizureanu Elisabeta.

Apoi copiii îndrumați de d-na coregraf Biru Doina au adus bucurie în rândul spectatorilor prin dansul lor.


Elevii îndrumați de d-l prof. Onea Relu au realizat un recital de muzică Rock.

După acestea au urmat concursul de costume și jocurile distractive: „Cartoful muzical”, „Hârtiile muzicale”, „Concurs de bancuri”, „Tablourile hazlii” și „Simon spune”. Distracția a continuat cu muzică și dans și o tombolă cu surprize.


Premiile de la concursuri și surprizele de la tombolă au fost realizate de elevii de la cercul de Chimie Expermentală – Protecția Mediului îndrumați de d-na prof. Mik Mihaela Evelina și de elevii de la cercul de Anticipație Științifică îndrumați de d-na prof. Volușniuc Cristina Elena.

Întreaga activitate a adus bucurie în suflete și zâmbete pe chipul copiilor și nu numai.
În data de 27 noiembrie 2022, ora 11, la Clubul Copiilor ,,Spiru Haret” Bârlad, s-a desfășurat ultima activitate din cadrul proiectul ,,Personalități culturale bârlădene – o nouă perspectivă:3 D”, proiect realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Bârlad.
Proiectul a fost conceput din dorința de a promova viața și activitatea personalităților culturale bârlădene în rândul copiilor care frecventează cercurile de Clubul Copiilor ,,Spiru Haret” Bârlad.
Prin intermediul noilor tehnologii copii au învăța să proiecteze și să utilizeze imprimanta 3D pentru a reproduce bustul unor personalități culturale bârladene și realizarea unor produse utilizabile.
Proiectul s-a finalizat printr-o expoziție cu produsele realizate, susținerea unor momente artistice și lansarea unei reviste cu momente din activitățile desfășurate pe parcursul proiectului.
Echipa de implementare a proiectului, prof. Popescu Mariana și prof. Eliza Artene, s-au asigurat de obținerea unor rezultate de înaltă calitate care îndeplinesc obiectivele și constrângerile identificate și au asigurat utilizarea eficientă a bugetului în valore de 10000 Ron.
În prezenţa inspectorului general adjunct, prof. Theodor Andrei Huiban, a consilierilor local, a părinţilor, bunicilor, elevilor, a presei şi profesorilor clubului, s-a încheiat acest proiect inedit, cu concluziile lucrului practic la obţinerea busturilor 3 D ale personalităţilor cultural-istorice ale Bârladului, iar copiii cercului de teatru au dat viaţă acestor personaje, susţinând, timp de 28 de minute, monologuri despre viaţa şi activitatea lui Al. I. Cuza, Elenei Cuza, Elenei Farago şi a lui V. I. Popa, sub coordonarea prof. Eliza Artene.
Elevii participanţi au fost răsplătiţi cu premii în bani, diplome şi figurine 3D.
Iată care sunt aceştia: de la Cercul de teatru : Arnăutu Elisa, Caruso Maria, Ceylan Asuman, Coatu David, Costea Aurora, Dinu Denisa, Ionaşcu Maya, Matran Carina, Popa Albert, Roşca Maria și de la Cercul de informatică: Carabaș Codrin, Huțanu Bogdan, Csepel Dragoș, Tufă Rian, Leică Alexandru, Avram Dragoș, Criotoru Ștefan, Mocanu Denisa, Mocanu Andrei, Crețu David, Tache Bogdan.



















