Mulțumiri Asociației „Viitorul Copiilor Hușeni”  pentru donația a 10 calculatoare!!!

La scurt timp dupa instalarea calculatoarelor în sala de curs.

Astăzi, 24 noiembrie 2022, Cercul de Informatică, din cadrul Clubului Copiilor Huși, structură a Clubului Copiilor din Bârlad a primit prin donație 10 unități de calcul de la Asociația „Viitorul Copiilor Hușeni” cu ajutorul domnului Ginu Ciobanu. Noile calculatoare au fost primite cu bucurie de către copii care participă la cursurile Cercului de Informatică. Cele 10 calculatoare primite, sunt echipate complet și au instalate programe cu lincențe. La scurt timp după ce au ajuns în incinta clubului acestea au fost montate de către prof. Daisa Vlad.

Cercul de Informatică urmarește formarea și dezvoltarea cunoștințelor și abilităților de a utiliza calculatorul, precum și aplicarea acestor cunoștințe pentru facilitarea învățării celorlalte materii,

Copii încep să se acomodeze cu noile sisteme

dezvoltarea orizontului de cunoaștere și capacității de explorare a lumii înconjurătoare. Cursul de Informatică își propune să vină în întâmpinarea activității din cadrul școlii și, pe masura posibilităților, să o perfecționeze astfel încât la sfârșitul anului școlar să fie îndeplinite obiectivele cadru propuse, elevii ramânând cu un bagaj de cunoștințe suficient pentru a-și continua studiul și în anul școlar care urmează. De asemenea, prin studiul materiei Informatică ne propunem să stimulăm dorința elevilor de a învața și de a se acomoda cu transformările ce au loc în domeniul prelucrării și transmiterii informației cu mijloace moderne, de a se familiariza cu tehnicile de programare și cu birotica.

Mulțumim domnului Ginu Ciobanu de la asociația „Viitorul Copiilor Hușeni” pentru o foarte bună colaborare, precum și tuturor persoanelor implicate, fără de care această donație nu ar fi fost posibilă!

Domnul profesor Daisa Vlad împreună cu domnul Ginu Ciobanu

În speranța că această colaborare nu se va opri aici, Clubului Copiilor Huși vă mulțumește și vă dorește mult succes în activitățile dumneavoastră viitoare.