Atelierul CRED „Creativitate și Investigație CRED”

Cadrele didactice de la Clubul Copiilor „Spiru Haret” Bârlad împreună cu colegii de la Structura Clubul Copiilor Huși au participat în data de 16.11.2023 la Atelierul CRED „Creativitate și Investigație CRED”, din cadrul Proiectului cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți”, organizat de Casa Corpului Didactic Vaslui reprezentată de doamna inspector Dumitrașcu Irina – expert local coordonare formare CRED, la Colegiul Economic „Anghel Rugină” Vaslui. În cadrul acestui eveniment doamna profesor Mik Mihaela Evelina a prezentat activitatea intitulată „Activități de formare a abilităților practice”, iar doamna Volușniuc Cristina a dat un interviu privind importanța acestui atelier.
Mulțumim organizatorilor pentru oportunitatea de a participa la acest atelier.
Felicităm organizatorii pentru activitatea interesantă și utilă pe care ne-au oferit-o!