Concursul Național de Protecția Mediului, organizat de Palatul Copiilor Botoșani
Participarea remarcabilă a elevilor noștri la Concursul Național de Protecția Mediului!
Suntem mândri să anunțăm că echipajul format din elevii de gimnaziu Gălușcă Ana Georgiana, Cruceanu Ecaterina și Mik Bogdan și elevii de liceu Ciobotaru Miruna, Gavriloaia Miruna, Stoian Luisa și Mik Victor, coordonat de doamna prof. Mik Mihaela Evelina de la Cercul de Chimie Experimentală-Protecția Mediului din Clubul Copiilor Huși, jud. Vaslui, a participat la Concursul Național de Protecția Mediului, organizat de Palatul Copiilor Botoșani și aprobat în Calendarul Proiectelor Educaționale Extrașcolare Naționale Interjudețene (C.P.E.E.N.I.) 2024. Acest eveniment a fost cofinanțat de Ministerul Educației și s-a desfășurat în perioada 30 mai – 2 iunie 2024, în pitoreasca Tabără Agafton, unde au obținut:
Premiul II la Secțiunea Proiecte – liceu,
Premiul II la Secțiunea Colaj- gimnaziu
Premiul III la Secțiunea Proiecte – gimnaziu
Concursul a cuprins o varietate de probe diversificate și complexe, menite să testeze cunoștințele și abilitățile elevilor în domeniul protecției mediului.
Activitățile din cadrul concursului:
- Realizarea unui mozaic uriaș din baterii uzate cu tema „Solutions for the future.”
- Ateliere de lucru cu tema „Schimbare prin reutilizare”, unde obiectele rezultate au fost valorificate la tombola elevilor.
Probele de recunoaștere a florei, igienizare, orientare în teren și parcurs aplicativ au fost adevărate provocări pentru participanți.
Elevii noștri au avut ocazia să participe la o excursie în sit-ul de importanță comunitară Vorona, pe traseul „Descoperă secretele pădurii”, și la activitatea „Fii activist de mediu”, având ca scop formarea și conștientizarea importanței protecției mediului înconjurător.
De asemenea, vizitarea Mănăstirii Coșula, renumită pentru „galbenul de coșula”, și a muzeului din Casa egumenească, le-a oferit elevilor o incursiune în spiritualitatea și istoria locală.
Felicitări tuturor elevilor pentru implicare și rezultatele obținute! Mulțumim organizatorilor și profesorilor coordonatori pentru dedicare și sprijin! Un gând special de mulțumire și felicitare îi adresăm doamnei organizator, prof. Vicoveanu Cecilia, pentru ambiția și perseverența de care a dat dovadă în organizarea acestui eveniment minunat.