Clubul Copiilor „Spiru Haret” din Bârlad, prezent la Gala Excelenței „Simfonia creației” din România, organizată la Palatul Parlamentului
Clubul Copiilor „Spiru Haret” din Bârlad, prezent la Gala Excelenței „Simfonia creației” din România, organizată la Palatul Parlamentului
În data de 16 decembrie, a avut loc vernisajul expoziției și atelierul de artă populară, organizate în cadrul Galei Excelenței din Palatele și Cluburile Copiilor – „Simfonia creației”, la Galeriile Madrigal din Senatul României.
Evenimentul a reunit elevi de la Clubul Copiilor „Spiru Haret” din Bârlad, care au participat cu lucrări deosebite, realizate sub coordonarea cadrelor didactice Dan Horgan, Raluca Dănăilă și Maricela Tănasa.
La atelierul de artă populară au fost prezenți profesorii Popescu Mariana și Raluca Dănăilă, alături de elevele Topală Daniela (16 ani) și Teodora Dănăilă (13 ani), care au demonstrat creativitate, implicare și respect pentru tradițiile culturale românești.
Participarea elevilor de la Clubul Copiilor „Spiru Haret” din Bârlad la acest eveniment de prestigiu confirmă importanța educației artistice și rolul acesteia în promovarea excelenței și a valorilor culturale autentice. În cadrul Galei Excelenței, Clubul Copiilor „Spiru Haret” din Bârlad a primit o plachetă de recunoaștere pentru activitatea sa desfășurată la nivel național, distincție ce reflectă munca susținută, profesionalismul cadrelor didactice și talentul elevilor implicați.



















